Jocul de-a viata (de Shaedow Song)

            In fiecare zi ma trezesc cu o dorinta imensa de a ma maturiza. Incerc sa ma disciplinez, sa gandesc numai ceea ce ar trebui sa gandesc, sa reactionez numai cum scrie in carti sa reactionez, sa nu ma joc de-a viata, ci sa iau totul in serios. Si la finalul fiecarei zile ma regasesc simtindu-ma obosita. Obosita de atata viata, obosita de atatea responsabilitati, obosita de atatea decizii. Mi se pare ca nu e natural si nu e in firea noastra sa ne oprim din joaca. Inspiratia noastra, in orice domeniu am activa, vine cu usurinta atunci cand uitam ca e corvoada si tratam fiecare zi ca o oportunitate de a ne juca din nou de-a altceva. Suntem in fiecare zi diferiti, jocurile pe care le jucam sunt diferite, dar farmecul lor este acelasi.   Ne jucam de-a dragostea cu sentimentele altor oameni si uneori, finalurile sunt fericite. Ne jucam de-a Dumnezeu, incercand sa cream universuri si personaje pe paginile virtuale ale blogurilor noastre, ale conturilor noastre nenumarate. Ne jucam de-a medicii atunci cand ne tratam dupa bunul plac, plecand urechea la diverse leacuri babesti folosite de altii care pare-se, au functionat in cazul lor. Ne jucam de-a parintii atunci cand le spunem copiilor nostri ce nu au voie sa faca. Ne jucam de-a profesorii atunci cand explicam vrute si nevrute celor care nu inteleg, ne jucam de-a jurnalistii in barfa cea de toate zilele in care nu uitam sa mentionam  nici cine, nici cand, nici unde. Ne jucam de-a scriitorii, ne jucam de-a avocatii, ne jucam de-a judecatorii, aruncand cu verdicte in dreapta si-n stanga. Ne jucam de-a actorii atunci cand sufletul ne e ravasit, dar mimam plictiseala si blazarea si spunem raspicat: “Sunt bine”. Ne jucam de-a preotii cand ascultam confesiuni tainice la miezul noptii.
            Ne jucam de-a viata. Ne jucam si nu contenim a ne opri din joaca noastra. Ne jucam si riscam si speram sa castigam. Ne jucam de-a filosofii si psihologii. Ne jucam de-a deciziile, ne jucam de-a natura si ne jucam ca si cand am fi importanti. Ne jucam de-a razboiul, ne jucam cu sentimentele, ne jucam cu creatia. Si uite asa, obosim in fiecare zi de prea multa joaca si nu pot sa nu ma intreb cand ne vom opri din toate astea si cand vom incepe sa ne jucam de-a ceea ce suntem de fapt. Cand vom incepe sa ne jucam de-a oamenii? Cand vom incepe sa ne jucam de-a protectorii, de-a impaciuitorii, de-a purtatorii de pace? Si mai ales, cand vom incepe sa ne jucam ca si cand ne-ar pasa cu adevarat, ca si cand nu suntem singuri pe terenul de joaca?

Nu trebuie sa ne oprim din a ne juca.. dar ar fi bine sa ne jucam de-a ce trebuie.